Duelul viorilor - Stradivarius sau Guarneri ? - colectia de primavara 2019

Turneul DUELUL VIORILOR revine în acest an pentru început cu "colectia de primavara", într-o varianta ce va ajunge între 31 martie si 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca si Bistrita, violonistii Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru si pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua editie a turneului si încadrând evolutiile lor în aceasta formula, între concertele simfonice pe care le sustin pe scenele tarii de-a lungul întregului an.

Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnatura Liviu Prunaru - vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru - vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail - pian, începute în 2011, depaseste asteptarile multora. 2011 era un an de reasezari, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru suprematie a familiilor celor doi mari lutieri italieni : Stradivarius si Guarneri. S-au revazut în fiecare toamna, an de an, iar în 2017 au chemat si întariri, duelul ajungând la… patru personaje "violonistice".

Privind înapoi la cele noua editii, ne reamintim ca Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru reprezinta o generatie de forta a artei violonistice românesti aflata acum în deplina maturitate, ca sunt doi muzicieni care au demonstrat în acesti ani ca stiu sa depaseasca orgoliile unicitatii personalitatii artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orase ale tarii în care ne aflam, pâna la Carnegie Hall din New York si demonstrând astfel ca muzica si arta pot face ca în mod potential aceste limite sa nu mai existe.

Viata lor concertistica merge mai departe, la fel cea pedagogica, de-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele doua viori ramân sa se odihneasca în cutiile lor sunt, practic, inexistente.

Pentru primavera anului 2019, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius "Pachoud" în Polonaise brillante în la major op. 21 de Henryk Wieniawski, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu "Catedrala" (pusa la dispozitie de Muzeul National 'George Enescu", în al carui patrimoniu se afla) în Melodii lautaresti op. 20 de Pablo de Sarasate. Partea rezervata duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, va cuprinde unele dintre cele mai populare lucrari abordate în cele sapte editii anterioare : Astor Piazzolla - Toamna si Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov - Divertimento, Souvenir si Ragtime, Dmitri Sostakovici - Cinci piese pentru doua viori si pian si o serie de tangouri de Carlos Gardel - Volver si El dia que me quieras; Angel Villoldo - El Choclo; Gerardo Matos Rodriguez - La Cumparsita.

Detalii pe www.duelulviorilor.ro